Simona Halep a acces în turul trei la Wimbledon, după ce ploaia a perturbat programul ultimelor zile la turneul de Grand Slam din capitala Marii Britanii. Halep, cap de serie nr. 5, a trecut în runda a doua de veterana italiancă Francesca Schiavone, cu un categoric 6-1 6-1.

Monica Niculescu a jucat abia astăzi în primul tur, reuşind să treacă tot fără probleme de sârboaica Aleksandra Krunici, jucătoare venită din calificări, cu 6-1 6-4.

Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur în faţa favoritei nr. 10, cehoaica Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, care s-a impus cu 6-0 6-4.

Patricia Ţig nu a trecut nici ea de prima rundă, cedând în faţa italiencei Sara Errani, favorită nr. 20, scor 6-4 6-4.

Marius Copil, prezent pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon după ce a trecut de calificări, a fost eliminat în primul tur de francezul Lucas Pouille, scor 6-4 4-6 6-4 6-1.

În turul trei, Simona Halep va juca împotriva olandezei Kiki Bertens, cap de serie nr. 26, semifinalistă anul acesta la Roland Garros.

Monica Niculescu o va avea ca adversară în turul doi pe elveţianca Timea Bacsinszky, cap de serie nr. 11.